[ X ]
Vizita ministrului Perju și directorului AIPA la ferma de bovine din satul Tomai
19 Iunie

În scopul evaluării viabilității proiectelor investiționale susținute prin mecanismul de subvenționare post investițională, directorul AIPA, Vadim Curmei, împreună cu ministrul MADRM, Ion Perju și directorul executiv al Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate „LAPTE’’, Carolina Linte, au efectuat o vizită de monitorizare la ferma de bovine (SRL Doksankom), satul Tomai, raionul Ceadîr-Lunga, transmite CURENTUL.

Pe parcursul anilor 2018-2020, grație suportului financiar acordat de AIPA, SRL „Doksankom’’ a reușit multiplicarea numărului de animale de prăsilă întreținute, dezvoltarea condițiilor necesare pentru sporirea cantității și calității laptelui obținut precum și construirea depozitelor pentru păstrarea hranei.

„Fără suportul statului, sectorul zootehnic nu ar exista”, a declarat antreprenoarea, Maria Acbaș , „doar datorită subvențiilor consistente oferite pentru dezvoltarea sectorului zootehnic, acesta are viitor”.

Un exemplu de fermă care respectă cerințele referitoare la securitatea alimentară, igienă şi bunăstarea animalelor drept rezultat fiind obținerea de produse locale de calitate superioară, precum şi o rentabilitate economic acceptabilă.

Amintim că din 2021, AIPA implementează o nouă formă de finanțare, plăți directe pe cap de animal conform HG 836/2020. Suportul oferit fermierilor din sectorul zootehnic va contribui semnificativ la reanimarea domeniului precum și va impulsiona edificarea a noi ferme zootehnice.

Cristina Pendea

FB_IMG_1624025240416 FB_IMG_1624025242174 FB_IMG_1624025245882 FB_IMG_1624025243828 FB_IMG_1624025247521

Inapoi la arhiva noutaților