[ X ]
Vizită la L.T. „Mihai Eminescu” din Strășeni, cu participarea reprezentanților Fondului de Investiții Sociale în Moldova
11 Noiembrie

La 10 noiembrie curent a avut loc o vizită în teren la L.T. „Mihai Eminescu” din municipiul Strășeni, cu participarea reprezentanților Instituției Publice Fondul de Investiții Sociale în Moldova (IP FISM), autorităților locale, administrației instituției, antreprenorului și responsabilului tehnic, informează CURENTUL.

În format online a participat Lucia Casap, ofițer operațional în cadrul practicii globale de educație a Băncii Mondiale, cu sediul în Moldova, alți reprezentanți ai Băncii Mondiale.

În cadrul Proiectului, ce valorează peste 11,5 milioane lei, au fost executate lucrări de reparație capitală a 2 blocuri (C și D), acoperișului la 3 blocuri și trei galerii, reparația capitală a rețelelor termice, electrice, a sistemului de ventilare (blocului A și B), inclusiv termoizolarea blocurilor, construcția gardului și amenajarea parțială a teritoriului.

Colaborarea, dar și responsabilizarea tuturor părților: Fondul de Investiții Sociale din Moldova, Director Iurie Chiorescu, Responsabilul tehnic, Sergiu Botnaru, administrația instituției LT ”Mihai Eminescu”, Tatiana, Troian, autoritățile din Strășeni, cât și antreprenorul SC ”PRESTIGIU-AZ” SRL, a asigurat calitatea pe măsura așteptărilor și a contribuit esențial la o lucrare de excepție, ce aduce plus valoare atât instituției, cât și comunității în întregime, în final, în beneficiul tuturor cetățenilor.

De menționat că, acestea sunt parte a Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, parte a Acordului de Finanţare, dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare, Fondul de Investiţii Sociale din Moldova fiind abilitat pentru implementare, în conformitate cu regulile Băncii Mondiale.

Cristina Pendea

eminescu eminescu1„ eminescu2 eminescu3 eminescu4

Inapoi la arhiva noutaților