Schimbul de experiență și preluarea de bune practici privind auditul public extern și ajustarea acestora la practicile naționale au scopul asigurării și promovării unor cunoștințe temeinice și necesare instituției supreme de audit.
În context, o delegație a Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), condusă de Eduard Moroșan, membru al CCRM, au participat la o întrunire cu reprezentanții Camerei de Conturi Neamț și directorul Iuliana Trifan.
Evenimentul s-a desfășurat la invitația Curții de Conturi a României, la data de 15 decembrie curent, în orașul Piatra-Neamț, România.
În cadrul întrunirii participanții au abordat tematici relevante, precum auditul autorităților publice locale (APL), bugetarea autorităților publice locale, salarizarea și motivarea personalului, monitorizarea implementării recomandărilor de audit etc.
Unul din subiectele principale a vizat auditul autorităților publice locale. În acest sens, Dl Moroșan a menționat că în cadrul APL din Republica Moldova se constată deficiențe, care poartă un caracter sistemic, fiind caracteristice mai multor unități administrativ-teritoriale. În special, problemele cel mai des constatate se referă la aspecte precum taxele locale, gestionarea patrimoniului public, achizițiile publice la etapa de planificare, execuție, achizițiile publice de mică valoare. În acest sens, CCRM înaintează recomandări menite să îmbunătățească și să remedieze iregularitățile atestate și totodată realizează misiuni de follow-up.
Participanții la întrunire și-au prezentat opiniile și practicile naționale, fapt ce a contribuit la discuții fructuoase și eficiente, transfer și exemple de bune practici.