Ofiţerii Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigații au deconspirat activitatea ilicită a trei persoane, cu vârstele curprinsă între 21 și 35 de ani, din mun. Chișinău și or. Ialoveni, care vindeau țigări electronice cu lichid ce conținea nicotină, fără acte de proveniență, transmite CURENTUL.
Documentând de câteva luni persoanele, care desfășurau activitate de întreprinzător pe teritoriul pieței din mun. Chișinău, s-a constatat că marfa respectivă era comercializată inclusiv minorilor, fără eliberarea bonurilor de casă.
Marfa expusă spre vânzare nu dispunea de acte de certificare a calității și conformității, iar pe ambalaj lipsea informația despre produs în limba de stat, avertismentul de sănătate pentru consumatori și efectele nocive cauzate de consumul acestora, astfel fiind pusă în pericol sănătatea consumatorilor.
Ca urmare a acțiunilor întreprinse, ofițerii de investigație au ridicat bunuri în valoare de circa 300 000 de lei.
Persoanele vinovate riscă amenzi în mărime de circa 10 000 lei fiecare, cu confiscarea și nimicirea mărfii.
Cristina Parfeni