Un pompier din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost trecut în rezervă într-un mod inedit, după ce și-a dedicat viața salvării vieților omenești, transmite CURENTUL.
Conform unei tradiții nescrise practicate de salvatori, ofițerul principal al Centrului Republican de Intervenții, Tudor Lungu a fost scăldat în jeturi de apă, stropite din furtunurile de intervenție ale pompierilor.
După ce ofițerul a dedicat 25 de ani din viață serviciului, acesta a fost felicitat de colegi, iar superiorii i-au mulțumit pentru eforturile depuse și activitatea realizată în salvarea vieților omenești, dar și lichidarea incendiilor.
Cei 40 de colegi cu care a activat pe parcursul carierei de salvator și pompier l-au felicitat pentru realizări și au menționat că au fost mândri să activeze împreună în calitate de camarazi.
Conform informației IGSU în cadrul IGSU activează peste 2000 de angajați, iar 1900 dintre ei sunt salvatori și pompieri, ofițeri și subofițeri care intervin pentru prevenirea și lichidarea situațiilor excepționale, dar și salvarea vieților omenești.
Cristina Parfeni