[ X ]
(VIDEO) Tata vroia ca el să fie agronom, mama – medic. Cum și de ce a ajuns Alexandru Jizdan în poliție
28 Ianuarie

Tatăl său vroia să devină agronom, iar mama medic. Totuși, a ales să meargă în poliție. Ministrul degrevat al Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, povestește, în cadrul unui interviu pentru business trainer-ul Alexandru Bordea, ce l-a determinat să meargă în poliție și cum a început totul, transmite CURENTUL.

„Tata deseori îmi spunea că agronomul se trezește la 5 dimineața și, poate dacă nu era acest detaliu, mă hotăram să devin agronom. Mama vroia să fiu medic și țin minte chiar a plâns când i-am spus că vreau să merg în poliție”, spune Alexandru Jizdan.

Ministrul degrevat menționează că decizia a fost influențată de războiul de pe Nistru din 1992 și anume el a pus punct deciziei finale.

„În 1992 am venit la Academie. Țin minte și acum: am coborât la circ, aveam o geantă roșie. Nu cunoșteam cum merge transportul public și am mers pe jos până la Academie, pe atunci se afla la Doina, 102. Am stat 2 săptămâni într-o sală sportivă, dormeam pe o saltea jos. Eram cam 300 tineri acolo, cei care nu aveam loc de trai în oraș. După vreo 10 zile a venit tata cu o geantă de mere și mă căuta prin sală. Mi-a transmis merele și m-a întrebat: „Cum?”, i-am răspuns: „Nu te deranja, o să ai student acasă.”, până la urmă insistența mea a fost acceptată de părinți”, își aduce aminte Alexandru Jizdan.

Mai jos puteți viziona întreg interviul:

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților