[ X ]
[ X ]
[ X ]
(VIDEO) Salvatorii din Bălți, în acțiune! Au salvat de la înălțime un papagal de rasă
29 Mai

Salvatorii din nordul țării au efectuat o misiune de salvare de la înălțime a unui papagal de rasă. Cazul a avut loc în după amiaza zilei de 27 mai în satul Elizaveta a municipiului Bălți. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 13:08.

Potrivit informațiilor înregistrate, un papagal de rasă “ara”, care participă în spectacole în cadrul unui circ, a zburat de la stăpân până în vârful unui copac. Pentru evacuarea pasării de la o înălțime de 19 m, la fața locului a intervenit o echipă de salvatori din cadrul Direcției Regionale Căutare Salvare nr.2. Misiunea acestora era îngreunată de rafalele de vânt puternic.

Angajații IGSU au instalat o scară culisabilă și urcând-se în vârful copacului zguduit de rafalele de vânt au evacuat pasărea speriată. Papagalul nu a avut de suferit și în scurt timp a fost returnat stăpânului.

Conform IGSU, de la începutul anului 2023, angajații IGSU au efectuat 153 de misiuni la salvarea animalelor aflate în dificultate.

 

Inapoi la arhiva noutaților