[ X ]
(VIDEO) Maia Sandu, despre ședința comună a Guvernelor: Vor fi semnate o serie de acorduri
7 Februarie

Maia Sandu, șeful statului, a comunicat că „ziua de luni începe cu vești importante – la sfârșitul acestei săptămâni, la Chișinău va avea loc ședința comună a Guvernelor Republicii Moldova și României”, informează CURENTUL.

„Cu acest prilej, vor fi semnate o serie de acorduri și protocoale de colaborare pe mai multe domenii.

Între acestea, acordul privind construirea unui nou pod peste Prut la Ungheni, programul de asistență financiară nerambursabilă de 100 de milioane de euro și eliminarea tarifelor de roaming”, a menționat Președintele.

Potrivit spuselor sale, avem o șansă unică să implementăm proiecte de importanță majoră pentru țara noastră.

„Mulțumim României, care dovedește încă o dată solidaritate și generozitate față de cetățenii Republicii Moldova”, a mai spus politicianul, într-un video publicat pe rețelele de socializare.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților