În contextul promovării eficienței energetice în rândurile populației, Agenția pentru Eficiență Energetică lansează al zecelea spot video, însoțit de un pliant ce conține informații privind celulele solare.
O centrală electrică cu capacitatea de 10 kW ar putea produce până la 12 000 kWh pe an. Tot de ce ai nevoie este un sistem de panouri solare alcătuit din celule fotovoltaice care convertesc lumina soarelui în electricitate pentru gospodăria ta.
În acest sens, AEE vine cu recomandări, cum ar fi:
· Casă orientată spre sud poate obține o lumină solară maximă;
· Unghiul acoperișului trebuie să aibă o înclinație între 15º și 45º;
· De dorit, o suprafață a acoperișului nu mai mică de 40 de metri pătrați;
· E bine ca în jurul casei să nu existe copaci mari sau clădiri înalte care să o umbrească;
· Apelează doar la experți, compară bugetele și ia o decizie corectă.
Amintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
Cristina Pendea