Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră își unesc eforturile în cadrul unei campanii naționale care urmărește informarea publicului privind efectele negative ale contrabandei asupra economiei și societății, transmite CURENTUL.
Campania „Contrabanda e boală grea!” a fost lansată inițial în România, iar de astăzi, 19 noiembrie 2021, este demarată și în Republica Moldova.
Prevenirea și combaterea contrabandei reprezintă una din prioritățile ambelor autorități cu competențe la frontieră. Astfel, în vederea securizării frontierelor, asigurării securității economice și îmbunătățirii climatului de legalitate a mediului de afaceri, Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră derulează continuu măsuri de prevenție și contracarare a fenomenului la nivel național și regional, în colaborare cu alte autorități de aplicare a legii, agenții internaționale, reprezentanți ai mediului privat etc.
Contrabanda este o infracțiune care constă în introducerea sau scoaterea în/din țară a mărfurilor, prin locurile stabilite pentru control vamal (prin tăinuire, ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică a bunurilor sau mărfurilor) și prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal. Infracțiunea de contrabandă se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de până la 10 ani.
Produsele de contrabandă sunt cele introduse în țară fără plata vreunei taxe. Asta înseamnă mai puțini bani la bugetul de stat și mai puțini bani pentru lucrurile vitale: sănătate, educație, asistență socială, infrastructură.
Mai mult, proveniența produselor de contrabandă este întotdeauna îndoielnică, întrucât acestea nu sunt supuse verificărilor în vederea asigurării respectării normelor de igienă sau de calitate.
Prin urmare, este necesar de a acționa în comun pentru a eradica fenomenul contrabandei, prin sporirea conștientizării publice privind urmările negative ale acestui fenomen, dar și prin aportul cetățenilor și al tuturor instituțiilor statului cu atribuții în domeniu.
Campania va fi susținută prin afișaje stradale în apropierea mai multor puncte de trecere a frontierei, spoturi de sensibilizare și roll-up-uri în diferite locuri publice din localitățile de frontieră.
Cristina Parfeni