Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, candidat la funcția de primar general al municipiului Chișinău, a ales să dea start campaniei într-o locație inedită – la Suceava, Cetatea de scaun a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, capitala Moldovei timp de două secole. Candidatul a primit binecuvântarea Părintelui Stareț, Melchisedec Velnic, de la Mănăstirea Putna, informează CURENTUL.
Potrivit unei postări pe Facebook, Andrei Năstase a ales Suceava, declarată o destinație europeană de excelență, drept punct de pornire al campaniei sale electorale.
„Astăzi este declarată o destinație europeană de excelență cu o moștenire culturală și istorică incontestabilă, cu peste zece etnii conlocuitoare”, a subliniat politicianul.
Andrei Năstase a apreciat activitatea administrațiilor liberale, municipale și județene din Suceava, subliniind reușitele și bunele practici din domeniile turismului și culturii, infrastructurii și transportului, inclusiv a celui aerian low cost, modul eficient de accesare și administrare a fondurilor europene, inclusiv a celor destinate proiectelor transfrontaliere, înregistrate la Suceava de Primarul din partea PNL, Ion Lungu, aflat la al treilea său mandat și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, un om deosebit prin tot ce este și face. Năstase a menționat că bunele practici vor fi preluate și implementate de echipa sa de profesioniști și în Chișinău, întrucât ar fi benefice și cetățenilor Republicii Moldova.
Totodată, înainte de a intra în cursa pentru Primăria Chișinăului, Andrei Năstase a mers la Putna pentru binecuvântarea Părintelui Arhimandrit. „Pentru că m-am avântat într-o luptă grea și am nevoie de puteri însutite, oaste dreaptă și credință neclintită, mi-am propus să ajung la Putna, la o însemnată slujbă de seară lângă mormântul marelui nostru Domnitor și pentru o binecuvântare a Părintelui Arhimandrit”, a subliniat candidatul.
Andrei Năstase și-a început campania pentru Primăria Chișinău de la Putna, citându-l pe Ștefan cel Mare: „Mai presus de tihna noastră stă datoria sfântă de a apăra ființa și neatârnarea țării noastre”.
De menționat că, liderul Platformei DA va merge și Sibiu, Cluj și Oradea, pentru a prelua experiența acestora și bunele practici de administrare urbană.
Cristina Gurez