Infractor deosebit de periculos reținut, aseară, pe str. N.Milescu Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei. Acesta a fost auzit de un trecător cum discuta cu două fetițe de 10 ani și le propunea să întrețină rapoarte sexuale cu el, contra sumei de 500 de lei, transmite CURENTUL.
Când a văzut că a fost observat a încercat să fugă, dar în suportul bărbatului care l-a văzut a intervenit un coleg de-al nostru care se afla în afara orelor de serviciu și își plimba copilul.
Aceștia l-au prins și au anunțat imediat Poliția. Individul are 51 de ani și a fost anterior judecat pentru fapte similare. A fost reținut pentru 72 de ore.
Pe acest caz au fost pornite 2 cauze penale pentru acțiuni perverse și ademenirea minorilor în scopuri sexuale.
„Mulțumim enorm cetățenilor că nu sunt indiferenți și că vin în suportul nostru, bărbatului care nu a trecut indiferent pe alături, dar și celor care au plasat informația pe rețelele sociale. Mulțumim și colegilor pentru operativitate și pentru că intervin și în afara orelor de serviciu. Părinți, vorbiții cu copiii voștri despre asemenea acțiuni și explicați-le cum trebuie să se comporte și cum să procedeze în asemenea situații”, menționează Poliția Națională.
Cristina Parfeni