46 de tineri din 26 state ale lumii au participat la cea de-a a 8-a ediție a Școlii de Vară a Comunității Energetice, desfășurate pentru prima dată în Republica Moldova, în perioada 20-27 iulie. La evenimentul de închidere a sesiunii a fost prezent ministrul Victor Parlicov, care a ținut participanților o prelegere cu tematica „Energie și Politică: Experiența Moldovei”, referindu-se la parcursul țării noastre în procesul de consolidare a sectorului energetic și provocarile prin care a trecut Republica Moldova ca urmare a șantajului Federației Ruse.
“Timp de 30 de ani am fost captivi ai configurației tehnice a infrastructurii moștenite de la Uniunea Sovietică, formulă în care depindeam de câte un singur furnizor de gaze și de energie electrică. Din 7 linii de tensiune înaltă prin care suntem interconectaţi cu Ucraina – 6 trec prin regiunea transnistreană. Respectiv întotdeauna exista pericolul să fim șantajați din punct de vedere energetic, pentru că energia nu este un moft, ci o necesitate a populației. Acum, odată cu sincronizarea sistemelor electrice ale Republicii Moldova şi Ucrainei la reţeaua energetică europeană ENTSO-E, acest risc este anihilat. Este un proces lung și dureros, în România a durat 30 de ani conexiunea la sistemul energetic european, în Turcia – 20 de ani. Moldova și Ucraina s-au conectat la rețeaua europeană de transport a energiei electrice timp de 3 săptămâni de la izbucnirea războiului”, a menționat în cadrul prelegerii Victor Parlicov.
De asemenea, ministrul Parlicov s-a referit la aspectele politice ale domeniului energetic și modul în care țara noastră a depășit șantajul de Federația Rusă, care a durat decenii.
“Republica Moldova a demonstrat tuturor cum nu trebuie sa depinzi de o singura sursă a energiei. În acest caz, domeniul energetic poate deveni o armă pentru manipulare și șantaj, cum s-a întâmplat și cu noi. De aceea, am lansat acest amplu proces de tranziție energetică, am creat premisele necesare pentru diversificarea surselor de energie și liberalizare a pieței. Totodată, am lansat o serie de proiecte de interconectare cu România. Înțelegem că transpunerea legislației la acquis-ul comunitar nu se poate intampla doar pe hârtie, energia este despre fizică și infrastructură care trebuie sa existe”, a punctat ministrul Parlicov.
Prezent la eveniment, directorul adjunct al Secretariatului Comunității Energetice, Dirk Buschle a felicitat participantii pentru experiența și cunoștințele acumulate pe parcursul acestei săptămâni, în care au invatat de la experți naționali și internaționali aspecte politice, economice, tehnice și sociale ale domeniului energetic.
“Pe parcursul acestei saptamani, ați însușit mai multe definiții ale termenului “energie”, aspectele tehnice, economice, politice și chiar emoționale, cum ar fi energia pozitivă sau negativă. Vă felicit pentru această experiență și pentru oportunitatea de astăzi, de a cunoaște parcursul Republicii Moldova în domeniul energetic de la ministrul Victor Parlicov, care a demonstrat că un proces de reformă în domeniu energetic poate schimba o țară”, a menționat Dirk Buschle.
Participanții Școlii de Vară a Comunității Energetice au menționat că experinta si cunoștințele acumulate pe parcursul acestei saptamani, le vor fi utile în activitatea profesională.
“Sunt juristă la ministrul Energiei din Ucraina și pentru mine a fost deosebit de util sa aflu cum decurge procesul de ajustare a legislației Republicii Moldova la acquis-ul comunitar, dar și aspecte legate de documentația necesară pentru sincronizarea rețelei electrice cu cea europeană, pentru că un proces similar se întâmplă și în Ucraina”, a menționat Oleksandra Verheles, participantă din Ucraina.
“Vreau sa exprim o enormă mulțumire organizatorilor Școlii de Vară a Comunității Energetice pentru toate cunoștințele și experiența acumulată în cadrul acestei săptămâni. Am avut posibilitatea să învățăm de la cei mai buni mentori ai diferitor sectoare ale domeniului energetic. Cu siguranță, voi transmite aceste cunoștințe și studenților mei din cadrul Facultății de Energetică și Inginerie Electrică, a menționat Ilie Rotari, participant din Republica Moldova.
“Cea mai interesantă parte a instruirilor au fost exercițiile practice, unde am învățat să gestionăm anumite situații de risc din domeniul energetic. Voi menține legătura cu colegii mei pe care i-am cunoscut aici și vreau să mulțumesc Comunității Energetice pentru această oportunitate și experiență de aici, din Republica Moldova”, a menționat Nato Beridze, participantă din Georgia.
Școala de Vară a Comunității Energetice este destinată tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, cum ar fi studenților postuniversitari motivați – masteranzi sau doctoranzi, cercetătorilor din diverse domenii legate de energie și tinerilor profesioniști reprezentând instituții de stat, companii, organizații neguvernamentale. Prin intermediul unui program multidisciplinar, cu instruiri de înaltă calitate în limba engleză, oferite de speakeri de top, participanții și-au dezvoltat competențele în toate aspectele legate de domeniul energie, contribuind astfel la modelarea unui viitor sustenabil pentru sectoarele energetice.
Cea de-a 8-a ediție a Scolii de Vară a Comunității Energetice a fost organizată cu sprijinul Visegrad Fund și FES SOE, USAID prin Proiectul Securitatea Energetică a RM (MESA), UNDP Moldova, Guvernul Danemarcei și Expertise France Groupe AFD.