Vicepreședintele Platformei „Demnitate și Adevăr”, Inga Grigoriu, în cadrul unui interviu pentru tribuna.md, a spus la ce etapă sunt pregătirile pentru parlamentare de către blocul electoral comun PAS și Platforma „DA” și când vor face public anunțurile, transmite CURENTUL.
Inga Grigoriu spune că majoritatea etapelor tehnice au fost deja parcurse.
„Între Platforma DA și PAS este încheiat un acord de colaborare încă din 20 noiembrie, 2017. Suntem conștienți de faptul că reușita noastră se sprijină pe unitate și am demonstrat că împreună putem învinge acest regim chiar și cu regulile lui, pe tărâmul acaparat de acesta.
Astfel, anunțarea blocului electoral se va petrece în conformitate cu legislația electorală în vigoare.
De altfel, pentru moment, am parcurs majoritatea etapelor tehnice. Noi cu toții am fost și suntem cooperanți, deschiși spre înfăptuirea tuturor acțiunilor și activităților ce ni le propunem să le petrecem împreună. Acționăm în baza unor grupuri de lucru din care fac parte membrii ambelor partide, cât și oameni din societatea civilă. Și foarte curând vom anunța despre un eveniment la care lucrăm acum împreună”, a spus Inga Grigoriu.
Cristina Parfeni