Noile perspective de colaborare parlamentară între Republica Moldova și Statul Israel au fost discutate de Președintele Parlamentului Andrian Candu cu Vicepreședinta Knessetului Statului Israel, Tali Ploskov, aflată într-o vizită în Republica Moldova, țara ei de origine, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului, în cadrul întrevederii s-a discutat și despre programul de acțiuni dedicat comemorării victimelor Holocaustului, organizat mâine de Parlament, în parteneriat cu Comunitatea evreiască din Moldova și Guvernul Republicii Moldova.
În același timp, Tali Ploskov l-a invitat pe Președintele Parlamentului să efectueze o vizită în Israel.
Andrian Candu s-a referit la importanța valorificării relațiilor sociale, economice și culturale între cele două state prin organizarea unor proiecte comune moldo-israeliene.
„Republica Moldova continuă să fie patria mea, de aceea urmăresc cu atenție evoluțiile din țară și constat unele progrese. Există potențial încă nevalorificat în relațiile moldo-israeliene și voi pleda pentru intensificarea lor, inclusiv pentru ca Republica Moldova să devină o destinație turistică care să fie apreciată de cetățenii din Israel”, a declarat Tali Ploskov.
Vicepreședinta Knessetului Statului Israel, Tali Ploskov se află în vizită în Republica Moldova în perioada 28-30 ianuarie 2019. Tali Ploskov, care este și Copreședinta Grupului parlamentar de prietenie Israel – Moldova, este originară din Bălți.
Cristina Pendea