[ X ]
Viceguvernatorul BNM: Acțiunile FinComBank și Energbank vor fi expuse la vânzare conform condițiilor legislației
26 Mai

Viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Ion Sturzu, în cadrul unui interviu pentru publicația „Profit”, menționează că acțiunile FinComBank și Energbank expuse la vânzare vor fi comercializate în condițiile și termenele prevăzute de legislație, transmite CURENTUL.

„Este important ca noii proprietari ai acțiunilor să fie persoane integre, cu o credibilitate indubitabilă, care să întrunească criteriile de calitate și transparență, așa cum spune legea”, spune Ion Sturzu.

Ion Sturzu spune că procedura de răscumpărare a băncilor nu este la discreția BNM, dar se va desfășura în strictă conformitate și reglementările prescrise.

„Etapele de înstrăinare a acțiunilor bancare – anularea, emiterea, vânzarea, răscumpărarea și convertirea de către bancă a deținerilor deținute cu nerespectarea cerințelor privind calitatea acționariatului – sunt expres prevăzute de Legea privind activitatea băncilor. Astfel, procedura de răscumpărare nu este la discreția BNM, ci urmează să se desfășoare în strictă conformitate cu reglementările prescrise”.

De asemenea, Ion Sturzu spune că procedura de stabilire a prețului acțiunilor expuse spre vânzare sunt prevăzute de lege.

„Nici banca centrală și nici o altă entitate pe piața financiar-bancară sau de capital nu pot ieși din limitele cadrului legal. Procedura de stabilire a prețului acțiunilor expuse spre vânzare pe piața reglementată și/sau fluctuația acestuia, după caz, sunt expres prevăzute de lege. Toate reglementările, inclusiv prețurile stabilite de către bancă pentru acțiunile nou-emise comercializate, sunt publice și accesibile pentru orice persoană interesată. În consecință, fiecare achizitor potențial își stabilește propria strategie investițională în conformitate cu termenele și prevederile legale”, a mai spus viceguvernatorul BNM.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților