[ X ]
[ X ]
[ X ]
„Viața în carantină!”: Ce-i lipsește cel mai mult ministrului Apărării și ce va face imediat ce va trece pandemia
1 Mai

Viața ministrului Apărării, Alexandru Pînzari, s-a schimbat de când a fost instituită starea de urgență și stabilită carantina din cauza COVID-19. Despre aceasta ministrul a vorbit în cadrul proiectului CURENTUL – „Viața în carantină!”.

„Sunt o persoană cu gândire critică, iar în acest context mă strădui să extrag partea pozitivă din tate lucrurile care se întâmplă la moment, mai ales în rândurile Armatei Naționale”, a spus Alexandru Pînzari.

Ministrul ne-a spus că în această perioadă a reușit să observe schimbarea comportamentului copiilor săi.„Observ dinamica pozitivă a comportamentului copiilor mei. Ei au devenit mai prietenoși ca frați și surori, lucrează mai multe, cel mai important că o fac în echipă. Au și o atitudine înțelegătoare față de părinți. Singuri vin și ne spun să ne ajute în caz că avem nevoie”, spune Alexandru Pînzari.

În această perioadă, când toți sunt rugați să lucreze de la distanță, ministrul Pînzari s-a conformat cerințelor și se străduie să lucreze de la distanță.

„De fapt, combin lucrul la distanță cu cel din teritoriu. Ca și toți în această perioadă folosim platformele online de comunicare. Odată pe săptămână, cel puțin, mă strădui să merg în teritoriu, acolo unde avem instituită carantina și unde militarii supravegheaza respectarea cerințelor autorităților. Este o muncă enormă. Cu efectivul ministerului comunicăm doar online, doar dacă este nevoie de prezența mea fizică la ședință, discuții, atunci neapărat sunt la minister”, a spus Alexandru Pînzari.

Cea mai mare pierdere a ministrului este că în această perioadă și-a văzut colegii doar în măști de protecție și nu-i cunoaște la față. „Mulți din Armata Națională nu-i știu la față din cauza măștilor. Îmi doresc să recuperez această pierdere”, spune ministrul.

Totodată, Alexandru Pînzari a fost lipsit de plimbările în aer liber cu familia, așa cum obișnuia înainte să facă. „Ori de câte ori avea timp liber mergeam cu familia la plimbare. Evident că nu mai facem acest lucru. Încercăm să fim cât mai departe de locurile publice, în autoizolare. Nici cu bicicleta nu mai ies”, spune Alexandru Pînzari.

Primul lucru care îl va face ministrul când se va termina carantina va fi „o plimbare la Valea Morilor cu familia”.

Alexandru Pînzari este convins că după ce acwastă pandemie va sfârși, lumea nu va mai fi la fel. „Pe lângă toate aspectele negative care vor veni: scăderea indicatorilor economici, numărul mare de bolnavi, vedem că au ieșit la iveală capacitățile noastre de a comunica de la distanță. Vom avea multe procese optimizate, nu vom mai alerga de la o întâlnire la alta și sunt convins că mulți angajați, bugetari sau din domeniul privat, după ce se va termina pandemia vor continua să mucească de la distanță”, a mai spus Alexandru Pînzari.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților