[ X ]
Veteranii celui de-Al Doilea Război Mondial au fost felicitați de către reprezentanții echipei Partidului „ȘOR”
9 Mai

Câteva zeci de veterani ai celui de-Al Doilea Război Mondial au fost felicitați, tradițional, de către membrii echipei Partidului „ȘOR”, inclusiv deputați, în ajunul sărbătorii de 9 mai, când se împlinesc 78 de ani de la încheierea conflagrației. Ei le-au oferit flori și pachete cu alimente.

Reprezentanții formațiunii le-au mulțumit veteranilor pentru că, prin lupta lor, au instaurat pacea pe pământ și le-au asigurat viitorul pașnic generațiilor care au urmat. Ei le-au transmis, în numele lui Ilan Șor, urări de sănătate și mulți ani.

Deputatul Reghina Apostolova a menționat că numărul veteranilor scade în fiecare an și este de datoria noastră să le cinstim memoria și să-i ne îngrijim de cei care au rămas în viață.

„9 mai a fost, timp de mulți ani, principala sărbătoare pentru locuitorii republicii noastre și fostei URSS. 9 mai este Ziua Victoriei, ziua în care am obținut un cer senin și pace, valori de care ne bucurăm și astăzi”, a subliniat Reghina Apostolova.

Și deputatul Vladimir Fotescu a felicitat veterani din capitală, exprimându-le recunoștință pentru că au luptat pentru a aduce pace. Parlamentarul le-a urat sănătate și a subliniat importanța ca și statul să aibă grijă de puținii veterani care au mai rămas în țara noastră.

Daruri au fost oferite veteranilor din capitală, dar și din alte localități din țară.

photo_2023-05-08_16-43-28-2 photo_2023-05-08_16-43-26 photo_2023-05-08_16-43-30 photo_2023-05-08_16-43-29 photo_2023-05-08_16-43-29-2 photo_2023-05-08_16-43-25

Inapoi la arhiva noutaților