[ X ]
Veniturile acumulate de CNAM în primele 2 luni din an
7 Martie

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a acumulat, în primele două luni ale anului 2020, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală venituri proprii de peste 854 de milioane de lei, transmite CURENTUL.

Acumulările respective au fost în creştere cu 88 de milioane de lei sau cu 11,5% faţă de perioada similară a anului 2019.

Primele de asigurare medicală în cotă procentuală din salariu au constituit în jur de 777 de milioane de lei, cu peste 76 de milioane mai mult faţă de suma înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.

De asemenea, primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă au depăşit 65 de milioane, în creştere cu peste șase milioane în comparaţie cu primele două luni din 2019.

Alte venituri constituie aproape 12 milioane de lei, cu peste cinci milioane mai mult faţă de suma înregistrată în perioada respectivă a anului trecut.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților