[ X ]
Venituri proprii de 2,2 miliarde de lei de la începutul anului! Iată instituția
5 Iunie

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a acumulat, în primele cinci luni ale anului 2021, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală venituri proprii (fără transferuri de la bugetul de stat) de peste 2,2 miliarde de lei, transmite CURENTUL.

Acumulările respective au fost în creștere cu mai mult de 240 de milioane de lei sau cu 12% faţă de perioada similară a anului 2020.

Cea mai mare parte a veniturilor provine din primele de asigurare medicală în cotă procentuală din salariu. Acestea au atins cifra de aproape 2,1 miliarde de lei, cu aproximativ 242 de milioane mai mult față de perioada similară a anului trecut.

Primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă au depășit cifra de 115 milioane, în descreștere cu peste 4 milioane în comparaţie cu primele cinci luni din 2020.

Alte venituri încasate în fondurile AOAM, inclusiv primele de asigurare achitate de rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei, constituie peste 33 milioane de lei, cu circa 2,2 milioane mai mult faţă de suma înregistrată în perioada respectivă din 2020.

În același timp, în primele cinci luni ale anului curent, din fondurile AOAM au fost efectuate cheltuieli în valoare totală de aproape 4 miliarde 592 de milioane de lei, dintre care peste 4 miliarde 560 de milioane au fost transferate prestatorilor de servicii medicale şi farmaceutice contractați. Suma virată pentru serviciile medicale prestate în cinci luni ale anului curent este cu peste 1 miliard 623 de milioane de lei mai mult față de perioada similară a anului trecut.

Inapoi la arhiva noutaților