[ X ]
Veaceslav Negruță și Veaceslav Ioniță vor fi audiați de Comisia de anchetă privind frauda bancară
19 Iunie

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare, Alexandru Slusari, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, a comunicat despre primele audieri, care vor avea luni, informează CURENTUL.

„Cel mai important lucru pe care l-am decis astăzi, în cadrul ședinței, este că, începând cu luni, ora 10.00, organizăm audieri. A fost întocmită o listă, deocamdată din 20 de persoane, sunt foști și actuali politicieni, foști funcționari de rang înalt, experți, lista este foarte interesantă și lungă. Această listă, pe parcurs – eu cred, se va dubla. Luni, la ora 10.00, primele persoane care sunt chemate la audieri sunt: Veaceslav Negruță și Veaceslav Ioniță”, a comunicat Slusari.

În același timp, Președintele Comisiei a oferit detalii cu privire la motivul audierii persoanelor menționate. „Noi am considerat că trebuie de început cu ei, fiindcă domnul Veaceslav Negruță a fost, în perioada 2009-2013, ministrul Finanțelor și domnul Veaceslav Ioniță – în perioada 2009-2014, șeful Comisiei parlamentare pentru economie, finanțe și buget”, a mai adăugat el.

„Sperăm că, în câteva săptămâni, vom chema mai multe persoane pentru aceste audieri foarte importante”, a conchis Slusari.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților