Candidatul Partidului Democrat din Moldova (PDM) pentru funcția de deputat în circumscripția nr. 21, or. Criuleni, Veaceslav Burlac, a mulțumit celor care i-au acordat votul de încredere, menționând că a simțit susținerea acestora în campania electorală, transmite CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Veaceslav Burlac a menționat că „nu va lăsa mâinile jos”.
„Dragi prieteni, stimați locuitori ai raioanelor Criuleni și Dubăsari, care ieri ați susținut faptele reale și nu vorbe goale. Am simțit susținerea Dvs în această campanie electorală și Vă mulțumesc pentru votul de încredere ce mi l-ați acordat. Timp de aproape 2 ani, am muncit alături de DVS pentru un viitor mai prosper. Dacă unii speră că noi vom lasa mâinile în jos de disperare, atunci vreau să le zic că se greșesc amarnic. Noi cu mai mare dedicație, cu mai mare inițiativă și ardoare vom demonstra că suntem cei mai buni. Prin fapte și proiecte, prin investiții și locuri de muncă, vom fi alături de raionul Criuleni. Nu contează câte căderi avem, contează de câte ori ne ridicăm. Ieri nu a fost o cădere, dar un avânt și o experiență pentru viitor… Apropo, le mulțumesc și celor care nu m-au susținut. Vă îndemn să urmăriți cu atenție cum raionul Criuleni se va dezvolta și crește. Cu Doamne Ajută!”, a scris Veaceslav Burlac.
Menționăm că, în circumscripția nr.21 învingător este candidatul Blocului ACUM Platforma DA și PAS, Lilian Carp.
Cristina Parfeni