Vicepreședintele raionului Criuleni, Veaceslav Burlac, astăzi, a anunțat despre demisia sa de la conducerea raionului, informează CURENTUL.
„Astăzi am încheiat activitatea în cadrul Consiliul Raional Criuleni. Am depus cerererea de demisie din funcția de vicepreședinte al raionului Criuleni. O activitate de 2 ani plină de realizări. Nu regret nici pentru o clipă pentru faptul că am avut onoarea să conduc acest raion, deoarece am făcut-o cu dedicație”, a scris Burlac, pe o rețea de socializare.
„Aduc sincere mulțumiri în primul rând familiei și cetățenilor raionului Criuleni, primarilor, consilierilor raionali, managerilor și cadrului didactic a instituțiilor de învățământ școlar și preșcolar, colegilor din domeniul asistenței medicale, șefilor serviciilor disconcenteate, colegilor președinți de raioane, colegilor din Guvern și Parlament pentru susținerea acordată”, a mai adăugat el.
Amintim că, anterior Veaceslav Burlac a deținut funcția de președinte al raionului Criuleni, iar la 21 martie curent și-a anunțat demisia, menționând că este vorba de motive personale și nu are nici o legătură cu rezultatul alegerilor din 24 februarie 2019.
Cristina Pendea