Conducerea companiei VB Trans Logistik cu sediul în Germania, „dar care își desfășoară activitatea inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova, contribuind la bugetul de stat prin taxele și impozitele achitate, își exprimă indignarea față de abuzurile la care este supusă din partea mai multor instituții de stat. Este vorba de Inspectoratul Național de Investigații, Agenția Națională Transport Auto, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Poliția de Frontieră, inclusiv Procuratura Generală.”, informează CURENTUL.
Într-o declarație, compania a precizat că, instituțiile, „prin acțiuni directe și nejustificate, nu fac decât să blocheze activitatea întreprinderii”.
„Ultima picătură în paharul răbdării au fost recentele percheziții care au vizat un autocar al companiei, plin cu pasageri, chiar înainte de a ieși de pe teritoriul Autogării Nord. Sub pretextul unui fals de documente, colaboratorii INI au efectuat percheziții, blocând temporar activitatea noastră și aducând companiei grave prejudicii financiare și de imagine. În plus, zeci de călători au fost afectați de situația creată fiind nevoiți să se dea jos din autocar și să aștepte o soluție de alternativă din partea noastră, întrucât aveau bilet cumpărat și urmau să ajungă peste hotarele țării, în diferite destinații.
O dovadă că perchezițiile au fost un spectacol regizat sunt zecile de apeluri le structurile abilitate ale statului și chemarea la discuții în repetate rânduri la care nimeni nu reacționează. Noi nu dorim decât să reclamăm aceste evidente abuzuri.
Această indiferență din partea autorităților ne duce la gândul că toate instituțiile responsabile acționează în cârdășie și au un scop bine determinat – să extermine un potențial investitor în Moldova.
VB Trans Logistik intenționa să-și aducă 70 % din afacerea din Germania în Republica Moldova. Ar fi fost una din cele mai mari investiții din ultimii ani. Acum, cel mai probabil, ne vom revizui decizia.
În această situația nu este clar de ce autoritățile ne cheamă acasă pe cei din Diasporă și de ce ne îndeamnă să facem investiții acasă. De ce promit condiții mai bune de activitate, când în realitate nu fac decât să-și bată joc de noi.
Chiar de la începutul activității pe teritoriul Moldovei, administrația VB Trans Logistik a avut parte de o atitudine ostilă din partea autorităților, inclusiv din partea altor jucători de pe piața transportului de pasageri, fapt care nu are nimic cu libera concurență. Am fost hărțuiți în repetate rânduri, inclusiv colaboratorii întreprinderii, de către organele de drept, care, sub anumite pretexte formale, fac tot posibilul să ne alunge din țară.
Autoritățile rămân surde la apelul companiei de a ne da o mână de ajutor să aducem în Moldova autocare noi, de ultimă generație, care va contribui la dezvoltarea segmentului de transport de pasageri din țara noastră. Ba mai mult, anumite persoane chiar au reușit să vandalizeze autocarele pe care le are deja compania și activează pe teritoriul Moldovei.
Din păcate, în Moldova continuă să dea tonul afacerilor aceleași clanuri criminale, aceiași funcținari corupți, și oameni de afaceri care au cumătri în justiția moldovenească. Asta e țara lor și ei fac ce vor cu ea.
Ne rezervăm dreptul de a ne adresa autorităților internaționale pentru a ne face auziți, dar și pentru a-i ruga să ne dea o mână de ajutor în lupta cu cei care favorizează corupția. De asemenea, suntem impuși de situație să raportăm gravitatea problemei și în presa din afara țării pentru a vedea comunitatea europeană cum stau lucrurile în Moldova și ce eforturi se fac pentru a păși pragul european.
Credeam că Moldova ar trebui să-și schimbe abordarea față de aceste vechi obiceiuri și să dea undă verde cetățenilor, inclusiv celor din diasporă, care vor să contribuie la dezvoltarea și prosperarea țării.
În alte condiții, nu ne rămâne decât să ne iubim de la distanța țara. Guvernările vin și pleacă, mafia rămâne” – se mai spune în declarația VB Trans Logistik.
Totodată, compania a publicat și o imagine „din timpul perchezițiilor, chiar în momentul în care toți pasagerii au fost scoși din autocar”.