[ X ]
Vasiloi și Deineko au discutat situația de la frontieră. Iată ce au stabilit!
24 Noiembrie
Rosian Vasiloi, șeful Poliției de Frontieră, a avut o întâlnire cu comandantul Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, Serghei Deineco, în punctul de trecere Ocnița – Sochireni, informează CURENTUL. 
Discuțiile au reliefat atât subiecte de interes comun cât și regional, în deosebi am abordat toate aspectele cu privire la operațiunile desfășurate pe sectoarele de responsabilitate ale Direcției regionale Nord. De asemenea – activități legate de interoperabilitatea instituțiilor de frontieră, dislocarea forțelor și a mijloacelor pentru combaterea activităților ilegale.
„Am făcut un schimb de opinii cu privire la situația semnalată în noaptea trecută. De asemenea am examinat și posibilele urmări, identificând măsuri de prevenire în acest sens. Am dispus colegilor la nivel tactic și regional intensificarea acțiunilor de supraveghere a frontierei de stat moldo – ucrainene, cuprinzând toate Sectoarele. Iar pe timp de noapte utilizarea la maxim a tehnicii din dotare cât și patrularea pedestră pe sectoarele vulnerabile.
Nu în ultimul rând, nu am ezitat să înmân Crucea pentru merit Clasa a – II a Poliției de Frontieră comandantului Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, pentru grănicerii ucraineni care au acționat destoinic noaptea trecută împiedicând încâlcarea legislației privind frontierei de stat”, a declarat Vasiloi, după discuție.
Oficialul a subliniat că obiectivul primordial este de a planifica unele activități care vor fi concentrate pe neutralizarea anumitor ilegalități transfrontaliere.
„În prezent, unele acțiuni de investigații și cercetări suplimentare sunt încă în derulare.
Despre rezultatele operațiunii vom informa suplimentar”, a conchis șeful Poliției de Frontieră.
Cristina Pendea 
FB_IMG_1574589074201
FB_IMG_1574589080298
Inapoi la arhiva noutaților