Candidatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, și-a prezentat cele cinci priorități din strategia formațiunii pentru Chișinău 2018 – 2025, transmite CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Vasile Costiuc a scris că, cu toții ne dorim să trăim într-un oraș modern, cu parcuri bine amenajate, cu drumuri noi și curate.
„Vrem o primărie transparentă și servicii de calitate, transport public curat și locuri de muncă plătite bine, aici, ACASĂ. Știm cu toții cât este de importantă Capitala, simbol al democrației și viitorului nostru European. Suntem conștienți de importanța acestor alegeri, iar de primarul nou ales va depinde foarte mult, rezultatul obținut de partidele democratice la alegerile parlamentare din toamnă. În cele ce urmează, voi expune propunerile noastre de modernizare a capitalei, teme pe care le voi folosi în toate dezbaterile publice. Viziunea Partidului Democrația Acasă pentru dezvoltarea sustenabilă a Chișinăului se va concentra pe cinci prioritați. Documentele următoare sunt dezvoltate pe direcţii și propuneri, vor fi consultate la nivel public, iar în final avizate de specialiști. Îi invit pe chișinăueni să participe la un dialog deschis pe marginea priorităților propuse de noi. Eu am încredere deplină în capacitatea locuitorilor Municipiului Chișinău de a vota conștient un primar proeuropean, cu voință de fier, pentru dezvoltarea durabilă a capătalei”, a spus Costiuc.
Va propunem să vedeți mai jos cele cinci priorități din strategia sa pentru Chișinău 2018- 2025:
Prioritatea întâi:
Chișinău, oraș model, din punct de vedere a guvernanței;
Obiectiv: consolidarea și creşterea capacității și calităţii administrative, dezvoltare urbană planificată;
• Dezvoltarea și promovarea unei noi organigrame de funcționare a Capitalei.
• Elaborarea unui nou Plan Urbanistic General (PUG);
• Digitalizarea serviciilor primăriei și transparentizarea activității aparatului primăriei și consiliului municipal;
• Construirea unui nou sediu pentru primărie, concentrarea maximal posibilă a direcțiilor și serviciilor primăriei municipale înt-un singur loc.
• Punerea în aplicare a recomandărilor auditului intern și a rapoartelor Curții de Conturi.
• Fondarea unei televiziuni Municipale.
Prioritatea doi:
Chișinău, orașul a oportunităților de afaceri
Obiectiv: mediu prietenos pentru activități economice;
• Dezvoltare a parcurilor tehnologice și logistice cu rol de distribuție regională și internațională;
• Dezvoltarea infrastructurii rutiere, reabilitarea a 300 km de drum în 5 ani.
• Lărgirea și reabilitarea centurii de ocolire a Chișinăului în parteneriat cu guvernul;
• Transformarea și modernizarea spațiilor publice neocupate;
• Dezvoltarea și integrarea suburbiilor în circuitul economic a orașului;
• Crearea unor incubatoare de inovație împreună cu partenerii europeni;
• Chișinău – poate deveni centru de târguri internaționale și un centru de atracție în industria IT, condiții, privilegii, oportunități de dezvoltare;
• Crearea și dotare unui centru de documentare și accesare a fonduriilor europene
Prioritatea trei:
Chișinău, orașul sustenabil*
Obiectiv: Mediu de viața sănătos și sigur, orașul în care vrei să trăiești;
• Dezvoltare durabilă și ecologică – Chișinău, oraș verde;
• Modernizarea și dezvoltarea rețelelor edilitare**;
• Construirea unei fabrici de reciclare a deșeurilor solide;
• Noi piste pentru bicicliști și un transport public integrat ca alternativă la automobile;
• Promovarea Energiei Verzi;
• Valorificarea intensivă a peisajului prin crearea de coridoare vegetale de-a lungul râurilor, curățirea și adâncirea râului Bâc.
• Construirea parcărilor supraetajate, stimularea utilizării transportului în comun;
• Securizarea trecerilor de pietoni, amenajarea unor noi strazi pietonale ex. Str. 31 August.
• Amenajarea parcurilor, prioritar lacul din Valea Trandafirilor.
• Plantarea și protejarea a o mie de pomi decorativi;
•Conservarea gunoiștii de la Bubuieci.
• Chișinău orașul florilor, reînființarea unei pepeniere de flori și arbuști.
Prioritatea patru:
Chișinău, orașul participării și emancipării sociale. Orașul oamenilor liberi.
Obiectiv: O societate civilă pluralistă, multi-etnică și participativă
• Dezvoltarea și stimularea mediului asociativ prin cofinanțarea de proiecte comunitare, parteneriatele public-private;
• Consultări regulate cu cetățenii urbei pe subiecte de interes major, curte, cartier, oraș.
• Promovarea principiului subsidiarității, desconcentrarea serviciilor primăriei către sectorul asociativ.
• Dezvoltarea infrastructurii, creșe, grădinițe, școli, spitale.
• Amenajarea căminelor studențești, transformarea lor campusuri veritabile, adevărate oaze de viață și creativitate.
Prioritatea cinci:
Chișinău, motor național și regional.
Obiectiv: Dezvoltarea Capitalei ca centru urban cu rol activ la nivel regional și național; conectare la informație, racordare la axe de transport;
• Integrare în contextul regional de dezvoltare;
• Relaționare capitală – sectoare, inter-regională și la nivel european;
• Chișinău – rol de poartă internațională pentru întreaga regiune;
• Căile de acces vor deveni coridoare de dezvoltare și centurile devin infrastructură de articulare;
Andriana Cheptine