Ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal continuă controalele la parcurile de dezmembrări auto în scopul identificării mijloacelor de transport cu numere străine vândute la piese, care nu au fost vămuite conform procedurii legale. De această dată, controlului vamal a fost supus un parc de dezmembrări din orașul Briceni, transmite CURENTUL.
Angajații echipelor mobile au identificat 12 mijloace de transport, care au fost declarate prin acțiune la introducerea în țară și nu au fost scoase de pe teritoriul Republicii Moldova după expirarea termenului de 180 de zile, așa cum prevede legea.
Cele 12 automobile de mărcile „BMW”, „Mercedes”, „Nissan”, „Volkswagen” și „Skoda” se află în stare dezasamblată, fiind înmatriculate în diferite țări, printre care Germania, Franța, Lituania etc.
Ofițerii vamali urmează să identifice persoanele care au declarat prin acțiune autoturismele la intrare în țară, în vederea atragerii la răspundere în conformitate cu prevederile art. 287, pct. (17), Cod Contravențional al RM.
Pe această cale, Serviciul Vamal face apel către toate persoanele care au introdus în țară un mijloc de transport cu numere străine, fără achitarea drepturilor de import, să respecte condițiile de derulare a regimului vamal de admitere temporară (vezi aici https://bit.ly/3zRQW6R).
„Atenționăm că, potrivit legislației în vigoare, în cazul în care mijlocul de transport nu este scos de pe teritoriul Republicii Moldova în termenul stabilit de legislație și acesta nu mai există (a fost distrus sau vândut la piese), organul vamal va încasa drepturile de import”, spune Serviciul Vamal.
Cristina Pendea