În perioada 05 – 11 februarie 2024, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 642,1 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 3,3 miliarde lei.
Totodată, în perioada 05 – 11 februarie 2024, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 22,1 milioane lei, ceea ce reprezintă 3,4 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.
Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 8 386 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 62 767 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 16 424 și, respectiv, 11 446 traversări.