Echipele Mobile ale Serviciului Vamal au depistat produse alimentare, în valoare de peste 70 mii lei, pe care un agent economic din orașul Briceni le-a introdus ilegal în țară, tăinuindu-le de la controlul vamal. Loturile au fost descoperite atât în mașina, cât și în magazinul deținut de către suspect, transmite CURENTUL.
Inițial, bărbatul a fost reținut pe o stradă din orașul Briceni, ofițerii vamali având informația că acesta ar transporta bunuri nedeclarate. Deoarece suspectul a refuzat să prezinte actele la control, vameșii au solicitat intervenția unui echipaj al Poliției și l-au escortat la terminalul vamal din oraș.
În cadrul controlului, inspectorii Echipelor Mobile au depistat mai multe loturi de produse alimentare în asortiment, de proveniență ucraineană. Totodată, verificările din bazele de date au scos la iveală faptul că suspectul este și proprietarul unei magazin alimentar, motiv pentru care, ofițerii vamali au descins și la unitatea comercială, unde au descoperit că toate produsele alimentare comercializate erau fără acte de proveniență sau posesie.
Cercetările continuă pentru a fi elucidate toate circumstanțele producerii încălcărilor depistate. Mărfurile au fost reținute în vederea confiscării, iar bărbatul s-a ales cu două amenzi – pentru trafic ilicit cu mărfuri și pentru refuzul de a se supune controlului. Adițional, au fost notificați și reprezentanții Fiscului, care urmează să documenteze întreaga activitate comercială a agentului economic respectiv.
Cristina Parfeni