Centrul Național Anticorupție anunță lansarea săptămânii anticorupție și organizarea mai multor evenimente pe componenta de prevenire și educație anticorupție. Activitățile sunt prilejuite de marcarea, pe 9 decembrie, a Zilei Internaționale Anticorupție, iar scopul acestora este de a crește gradul de conștientizare și responsabilizare în societate și în mediul tinerilor cu privire la riscurile și impactul generate de fenomenul corupției.
Săptămâna anticorupție din acest an debutează marți, 9 decembrie, cu o întrevedere cu partenerii de dezvoltare ai Centrului, după care, pe parcursul zilei ofițerii anticorupție vor susține pentru deputați și membrii secretariatului Parlamentului o sesiune informativă întitulată ”Integritate pentru Buna Guvernare”. Evenimentul se va desfășura în sala de plen a Legislativului.
Cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție, doi ofițeri ai CNA, însoțiți de un grup de voluntari anticorupție, vor participa la o instruire tematică la Academia Internațională Anticorupție IACA în Austria. Pe data de 10 decembrie, voluntarii CNA vor organiza, la Viena, o sesiune de informare în cadrul Conferinței anticorupție, desfășurată sub egida OSCE.