Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie a organizat audieri publice privind reforma sistemului de pensii, transmite CURENTUL.
Președinta Comisiei, deputata Valentina Buliga a menționat că proiectul reformei sistemului de pensii va fi resimțit după o perioadă de timp.
„Parlamentul a aprobat proiectul privind reforma sistemului de pensii și din 1 noiembrie se va produce recalcularea pensiilor celor care au ieșit la pensie în 2009, 2010 și 2011. Sunt anumite elemente ale acestei reforme care trebuie puse în aplicare. Acum contează ca această reformă să fie resimțită și de pensionarii noștri. În contextul în care multe proiecte au fost deplasate și reîntoarse, reforma sistemului de pensii vine să schimbe situația”, a spus Valentina Buliga.
Totodată, viceministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a spus că actualul sistem de pensii este unul transparent și fiecare pensionar va putea să o calculeze.
„Scopul promovării acestei reforme este de îmbunătăți sistemul și de a spori alocațiile la asigurările financiare. Una dintre prevederi este modalitatea de pensionare și condițiile. Există condiții generale pentru toți pensionarii. A fost instituită o formulă unică de calcul. Pe site-ul CNAS fiecare pensionar o poate calcula. După implementarea reformei vom înțelege care este efectul ei”, a spus viceministra.
Cristina Parfeni