Va fi îmbunătățit mecanismul cooperării juridice între statele CSI. Comisia politică externă și integrare europeană a decis, în ședința de astăzi, să propună plenului Parlamentului votarea modificărilor la Legea pentru ratificarea Protocolului la Convenția privind asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă, familială și penală din 22 ianuarie 1993, informează CURENTUL.
Potrivit noilor modificări, vor fi atribuite competențe de colaborare în domeniul actelor de stare civilă, acte de studii, a stagiului de muncă etc. și altor autorități naționale. Este vorba despre Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Agenția Servicii Publice, Casa Națională de Asigurări Sociale, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Serviciul Fiscal de Stat. În prezent, asemenea competențe au doar Ministerul Justiției și Procuratura Generală.
„Cooperarea în domeniul asistenței juridice în baza respectivului Protocol, numai prin intermediul autorităților centrale este una anevoioasă, cu durată îndelungată, fiind uneori tergiversată executarea cererilor de asistență juridică internațională, ceea ce nu de puține ori creează nemulțumiri din partea cetățenilor”, menționează autorii în nota informativă.
Proiectul urmează a fi examinat și votat de plenul Parlamentului.
Andriana Cheptine