Parteneriatul dintre Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și Universitatea de Stat se extinde printr-un nou Acord de colaborare semnat azi, 29 mai 2023. Potrivit documentului, cele două entități vor colabora în următorii 5 ani pentru a promova politicile prietenoase familiei la locul de muncă, stimularea cercetării și analizei datelor și consolidarea rezilienței și participării active a tinerilor în societate, în conformitate cu prioritățile noului Program de țară al UNFPA. În cadrul acestei colaborări, până la sfârșitul anului 2023, instituția va amenaja două spații prietenoase familiilor studenților și angajaților care au copii în vârstă de până la 3 ani.
Inițiativele vor fi implementate cu susținerea Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și Guvernului Austriei.
În urma semnării Acordului, pe parcursul anului 2023, instituția urmează să identifice și să amenajeze două încăperi: una va fi amenajată drept cameră de supraveghere și îngrijire pentru copiii de până la 3 ani ai angajaților și studenților instituției. Spațiul presupune o încăpere special amenajată în incinta instituției, unde copiii vor fi supravegheați pe un termen scurt de un îngrijitor calificat, angajat de către universitate. Părinții își vor putea lăsa copiii timp ce se vor afla la serviciu sau vor merge la ore.
Cel de-al doilea spațiu presupune o camera unde studenții sau angajații cu copii vor putea să-și alăpteze sugarii. Inițiativele au scopul de a extinde oportunitățile pentru mame și tați pentru a avea numărul dorit de copii fără a fi puși în situația de a alege între la aspirațiile profesionale și educaționale și cele personale.
UNFPA, prin Programul de Reziliență Demografică, susține autoritățile și colaborează cu sectorul privat și educațional pentru a împuternici tinerii, femeile și cuplurile tinere să-și realizeze aspirațiile reproductive, profesionale și educaționale.
„Cunoaștem că în Republica Moldova familiile își doresc mai mulți copii de cât au în realitate. Se întâmplă din cauză că familiile tinere au nevoie de mai multe oportunități pentru a îmbina aspirațiile profesionale și cele educaționale cu cele de familie. Iată de ce, implicarea sectorului educațional este esențială, pentru a susține tinerii, studenții și părinții angajați care au copii și doresc să învețe și să muncească”, a spus Nigina ABASZADA, Reprezentanta Rezidentă UNFPA Moldova.
Spațiile vor fi identificare și amenajate în conformitate cu noile prevederi legislative de organizare și funcționare a serviciilor de îngrijire a copilului organizate de angajator, cu suportul UNFPA și altor parteneri, care permit angajatorilor și instituțiilor să ofere servicii alternative de îngrijire a copiilor în vârstă de până la 3 ani. În perioada următoare, cu suportul UNFPA, urmează să fie elaborat Regulamentul intern de organizare și funcționare a acestor spații, să fie procurat echipamentul și bunurile necesare, să fie identificat și instruit personalul etc.
”Universitatea de Stat apreciază suportul oferit de Fondul Națiunilor Unite Pentru Populație în proiecte sustenabile și prietenoase pentru angajații și studenții noștri. Ne bucurăm că mamele și tații vor avea posibilitatea continue să muncească sau vină la ore, având copiii alături”, a menționat Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova.
Reamintim că, în 2021, Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) a semnat un Acord de colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova (USM) pentru a distribui pe larg în mediul academic rezultatele Studiului Generații și Gen (SGG). În 2022, cinci companii campioane din sectorul privat care s-au aliniat politicilor prietenoase familiei la locul de muncă în perioada 2021-2022, amenajând spații prietenoase familiilor similare