În perioada săptămânii precedente, 27 – 31 octombrie 2025, conform informațiilor operative, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat constituie circa 1,7 miliarde de lei.
Autoritatea fiscală pune un accent deosebit pe promovarea conformării voluntare a contribuabililor, un instrument eficient în acest sens fiind vizita fiscală. În perioada de referință, angajații Serviciului Fiscal de Stat au efectuat 232 vizite fiscale la 171 de contribuabili.
În perioada 27 – 31 octombrie anul curent, Direcția generală control a emis 126 de decizii asupra cazurilor de încălcare a legislației, constatate în luna septembrie 2025, fiind calculate obligații suplimentare la buget în sumă de 17,85 milioane lei, inclusiv: 12,28 milioane lei – impozite, taxe, majorare de întârziere și alte plăți, 5,57 milioane lei – amenzi aplicate.
Totodată, au fost emise 97 decizii privind restituirea sumelor TVA din buget, prin care a fost acceptată TVA spre restituire în sumă de 119,91 milioane lei.
În scopul stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor restanțieri, în perioada 27 – 31 octombrie 2025, de către SFS prin modalitățile de executare silită au fost încasate 34,62 milioane lei.
La fel, pe parcursul săptămânii precedente, Serviciul Fiscal de Stat a asigurat preluarea la evidență a 3 dosare cu bunuri confiscate în sumă de 53,6 mii lei. În această perioadă în Bugetul de stat au fost transferate mijloace bănești în sumă de 10,8 milioane lei parvenite de la comercializarea bunurilor confiscate.