[ X ]
USB face o solicitare către deputații fracțiunilor PAS și PPDA
1 August

Uniunea Salvați Basarabia (USB) constată că, în cele aproape două luni de la debarcarea fostei guvernări, coaliția de guvernare a eșuat în dezoligarhizarea Republicii Moldova, în demontarea sistemului odios de stat, creat de guvernarea anterioară, transmite CURENTUL.

„La încheierea sesiunii parlamentare de primăvară-vară, nu există nici o acțiune concretă pe dimensiune parlamentară sau guvernamentală, care ar indica fără echivoc, intenția coaliției de guvernare de a distruge sistemul creat de Plahotniuc, ceea ce ne induce la gândul că acei de la PSRM și ACUM păstrează sistemul intact și doar îl preiau spre a-l stăpâni. Numirile netransparente și foarte dubioase confirmă acest lucru”, se spune într-un comunicat de presă al USB.

De asemenea, potrivit USB, un exemplu în acest sens este ratarea intenționată a activității comisiei de anchetă a Parlamentului „Pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale”, a spus politicianul.

„Expertiza USB în domeniul parlamentar demonstrează că, această comisie ar fi trebuit să-și încheie activitatea în maxim 15 zile din momentul formării, ori lucrurile sunt la suprafață – fie actorii instituționali implicați au primit indicații politice de la PDM, fie aceștia au acționat în baza „legii” și a convingerilor lor, atunci când, în iunie, au „dizolvat Parlamentul și au anunțat alegeri parlamentare anticipate”.

În situația în care comisia parlamentară ar fi constat, deja, că deciziile ilegale și anti-constituționale ale instituțiilor au fost luate sub presiunea factorilor politici din PDM, acest argument ar fi servit temei pentru pornirea unor procese complexe, având ca finalitate declararea PDM în afara legii și radierea acestui partid din Registrul de stat al persoanelor juridice. Așa au sunat declarațiile de intenție a celor din coaliția de guvernare. Așa a înțeles societatea.

Prelungirea mandatului comisiei cu încă două luni este o dovadă elocventă a faptului că această perioadă este necesară pentru trasarea liniilor roșii de acțiune, interacțiune și reacțiune dintre Partidul Democrat și coaliția PSRM-ACUM, ori este de la sine înțeles, că tergiversarea anchetei parlamentare pe acest subiect este în favoarea PDM, care se pregătește de un Congres extraordinar și respectiv de alegerile locale și cele parlamentare anticipate în circumscripții, ori o eventuală concluzie „negativă” a comisiei parlamentare „Țurcan”, ar fi dinamitat activitatea politică și electorală a partidului lui Vladimir Plahotniuc. PDM este lipsit de orice griji în acest sens”, se mai spune în comunicat.

În acest fel, Uniunea Salvați Basarabia face unele solicitări către deputații din fracțiunile parlamentare PAS și PPDA.

„- Să jertfească vacanțele parlamentare pentru a trudi în vederea realizării dezideratelor luate în fața alegătorilor;

– să insiste în fața liderilor politici pe revenirea în albia angajamentelor programatice din campania electorală;

– să asigure transparență și predictibilitate în actul guvernării;

– să oprească preluarea oamenilor lui Plahotniuc în actul guvernării;

– să respingă trocul periculos cu PDM;

– să treacă din nou de partea poporului” – comunică USB.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților