[ X ]
Usatîi vrea să deschidă „Orașul Vinului”: Urmează să fie amplasat pe un teren de 15-20 hectare
16 Octombrie

Candidatul Partidului „Partidul Nostru” la funcția de șef de stat, Renato Usatîi a prezentat, astăzi, ideea unui proiect național pentru atragerea turiștilor străini în țara noastră, informează CURENTUL.

„În țara noastră, nu avem niciun complex pentru a atrage turiștii. De aceea, am decis, în urma unor consultări cu unii vinificatori, să dau start unui proiect național numit „Orașul Vinului”. Am reușit astăzi dimineață chiar să discut cu un arhitect renumit din Italia despre acest proiect. Dlui, imediat după campania electorală, va prezenta acest proiect. „Orașul Vinului” urmează să fie amplasat pe un teren de 15-20 hectare, ca să fie prezenți toți vinificatorii din RM. Va fi și un hotel, un mini zoo, SPA etc. Va fi primul proiect de așa gen din istoria RM, care va atrage turiști, iar aceștia vor aduce bani în țară, achitând cash. Va fi ceva interesant pentru țara noastră”, a spus Usatîi, în cadrul unei conferințe de presă.

Cristina Pendea 

Inapoi la arhiva noutaților