Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi urmează să fie transmisă în judecată cauza penală de învinuire a ex-ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, pentru două capete de acuzare: trafic de influenţă şi abuz de serviciu. Împreună cu ex-ministrul, pe banca acuzaţilor vor compărea şi doi agenţi economici, învinuiţi de complicitate la trafic de influenţă, transmite CURENTUL.
De notat că, toţi trei au încheiat cu procurorul acord de recunoaştere a vinovăţiei. Legislaţia procesual-penală statuează că, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între procuror şi învinuit, care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei pedepse reduse.
Cauza penală urmează să fie examinată în procedură specială în baza probelor administrate la faza de urmărire penală. De menţionat, că în privinţa directorului Administraţiei de Stat a Drumurilor a fost disjunsă o cauză penală separată, care a rămas la faza de investigare.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, ex-ministrul transporturilor, împreună cu şefii a două companii de construcţii, ar fi organizat o schemă infracţională cu scopul dobândirii de mijloace financiare în proporţii deosebit de mare. În concret, inculpaţii ar fi exercitat presiuni asupra unei companii câştigătoare a licitaţiilor finanţate de Banca Europeană de Investiţii (BEI) cu scopul de a o constrânge să cedeze o parte din volumul de lucru unor agenţi economici afiliaţi.
În intervalul anilor 2016-2017, ministrul, prin intermediul factorilor de decizie ai Administraţiei de Stat a Drumurilor, ar fi creat impedimente agentului economic câştigător prin neavizarea unor acte pentru executarea lucrărilor, prin tergiversarea aprobărilor, precum şi prin somarea acestuia de a încheia subcontracte cu firme apropiate funcţionarilor.
În calitate de beneficiar al proiectului R6 M1 Ialoveni RSP/W6/05 (proiect finanţat de BEI), Administraţia de Stat a Drumurilor, reprezentată de directorul general interimar, a angajat un inginer-supervizor internaţional pentru relaţia contractor-beneficiar. În pofida faptului că inginerul-supervizor trebuia să obţină aprobarea beneficiarului doar în cazuri excepţionale, şeful ASD l-a somat să ceară aprobarea pentru toate lucrările din cadrul proiectului. Faptele se confirmă prin multiple scrisori şi avize, date cu întârziere de către ASD, precum şi de solicitări privind excluderea unor agenţi economici din proiect şi contractarea altor.
În urma măsurilor speciale de investigaţii, inclusiv a interceptărilor comunicărilor, s-a constatat că acţiunile descrise mai sus erau sincronizate cu organizarea unor şedinţe cu participarea ministrului şi agentului economic, în cadrul cărora asupra ultimului erau făcute presiuni, între care ameninţări cu rezilierea contractelor şi introducerea lui în lista neagră.
Totodată, ca rezultat al acţiunilor de urmărire penală, a fost documentată o şedinţă din februarie 2017, în cadrul căreia a fost fixată întâlnirea dintre ministrul transporturilor, directorul ASD, administratorii companiilor afiliate cu agentul economic câştigător al contractului de reabilitare a drumului R6 M1 – Ialoveni.
În timpul discuţiilor, acesta ar fi fost somat să cedeze 50 la sută din volumul de lucrări (din suma totală de aproximativ 9 milioane de euro) companiilor afiliate funcţionarului. Ulterior, referindu-se la o indicaţie a ministrului, administratorii agenţilor economici afiliaţi ar mai fi pretins de la acelaşi agent economic 5 la sută din suma contractului, adică circa 400 mii de euro, iar o parte din bani (80 mii de euro) urmând să revină factorilor de decizie din cadrul ASD.
De asemenea, ex-ministrul este învinuit şi pe alt capăt de acuzare – abuz de serviciu, exprimat în organizarea lucrărilor de reparaţie şi construcţia capitală în volum de 8 404 785, 44 lei a sectorului de drum de acces spre s. Floreni r-l Ungheni, neargumentată economic, la intrarea în care este amplasată întreprinderea SRL „Fortina Labis”, a cărei beneficiar efectiv este ex-ministrul. Mai mult, din banii alocaţi din Fondul Rutier a fost efectuată şi asfaltarea teritoriului întreprinderii respective.
În legătură cu faptul că a fost terminată urmărirea penală şi cauza este expediată în instanţa de judecată cu rechizitoriu pentru examinare în fond, judecătorul de instrucţie a aplicat faţă de un reprezentant al agentului economic măsura preventivă – obligarea de a nu părăsi localitate, iar faţă de ministru şi alt reprezentant al agentului economic măsura preventivă – arestul la domiciliu, deoarece au decăzut temeiurile izolării totale a învinuiţilor.
Cristina Pendea