[ X ]
Unul din indivizii care au tuns forțat doi tineri la o benzinărie din Călărași – va sta 22 ani în închisoare. Complicii acestuia riscă până la 7 ani închisoare
15 Octombrie

Unul dintre indivizii care au tuns forțat doi tineri la o benzinărie din Călărași a fost trimis în penitenciar pentru executarea unei pedepse definitive de 22 de ani şi cinci luni de închisoare în penitenciar de tip închis, transmite CURENTUL.

Încheierea a fost dispusă de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, care a admis demersul Ministerului Justiţiei privind recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul Republicii Moldova a sentinţei Curţii de Apel cu Juraţi din Veneţia (Italia) din anul 2015.

Amintim că, magistrații din Italia l-au condamnat în 2015 pe cetăţeanul Republicii Moldova la 23 de ani şi 11 luni de detenţie, pentru omor intenţionat şi deţinere ilegală de arme. Acesta se afla în căutare internaţională din anul 2012, după ce a participat la omorul unui tunisian într-o piaţă din oraşul Padova, iar ulterior a fugit din Italia şi s-a refugiat în Republica Moldova.

De asemenea, instanţa a dispus şi executarea sentinţei în partea admiterii acţiunii civile privind încasarea de la acesta în folosul părţii vătămate a prejudiciului cauzat prin infracţiune în sumă de 100 mii de euro, precum şi cheltuieli de judecată de 3300 euro. Încheierea este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

În luna august curent, inculpatul a intrat în vizorul oamenilor legii după ce, împreună cu alţi trei complici, au înjurat şi agresat fizic doi tineri pentru faptul că aveau părul lung. Cei doi tineri au fost tunși forțat de către agresori, care erau în stare de ebrietate. Incidentul a avut loc pe 9 iulie curent, la o benzinărie din orașul Călăraşi, filmuleţul video cu toată scena fiind plasat pe Internet.

În prezent, cauza penală de învinuire a inculpatului de comiterea huliganismului agravant se află pe rol la Judecătoria Străşeni, care urmează să se pronunţe asupra vinovăţiei acestuia şi pentru acest capăt de acuzare. Dacă vina lui va fi demonstrată, pedeapsa acestuia riscă să crească cu încă 7 ani. Împreună cu inculpatul, pe banca acuzaţilor vor compărea şi complicii săi, care riscă de la 3 până la 7 ani închisoare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților