La solicitarea locuitorilor satului Moara de Piatră, echipa Partidului „ȘOR” a asigurat localitatea cu un tractor. Acesta va fi folosit la efectuarea lucrărilor de salubrizare în localitate, transmite CURENTUL.
Ceremonia festivă de transmitere a unității de transport a avut loc în acest week-end, în ajunul hramului localității.
La ceremonia de transmitere a tractorului au participat săteni, reprezentanți ai autorităților locale și ai echipei Partidului „ȘOR”. Un show cu focuri de artificii a fost organizat la finalul ceremoniei, de care cel mai mult s-au bucurat cei mici.
Primarul satului Moara de Piatră, Vera Cutrani a mulțumit echipei lui Ilan Șor pentru suport, menționând că noul tractor va rezolva o problemă mai veche cu care se confruntă localitatea.
„Noi am avut foarte mare nevoie de asemenea tehnică, dar bugetul limitat nu ne permitea să cumpărăm un tractor. Oamenii din sat cărau cu căruțele gunoiul, iar acum vom organiza mai bine acest proces. Mulțumim echipei Partidului „ȘOR” pentru că a fost receptivă la solicitarea noastră”, a spus Vera Cutrani.
Prezenți la eveniment, reprezentanții echipei Partidului „ȘOR” au dat asigurări că formațiunea va munci în continuare în beneficiul comunităților.
Gestul echipei lui Ilan Șor a fost apreciat și de sătenii din Moara de Piatră. Ei spun că de acum încolo le va fi mai ușor să transporte deșeurile, iar localitatea va fi deveni mai curată.
De la începutul acestui an, echipa Partidului „ȘOR” a implementat concomitent mai multe proiecte de dezvoltare în diferite raioane ale țării. Proiectul iluminării stradale a avansat vertiginos în ultima perioadă, astfel că până la finele anului, străzile a peste o sută de localități din Moldova vor fi iluminate total. Un alt proiect este cel care prevede amenajarea unor terenuri de joacă pentru copii în peste o sută de localități cu primari din partea Partidului „ȘOR”. Până acum, 25 de terenuri de joacă au fost deja inaugurate. În orașele Orhei și Taraclia au fost desfășurate ample lucrări de renovare a infrastructurii rutiere. De asemenea, echipa lui Ilan Șor a extins în raioanele țării proiectul iluminării trecerilor de pietoni.
Cristina Pendea