[ X ]
Un tânăr din Capitală – reținut pentru furtul unui cvadrociclu
23 Aprilie

Recent, ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție a sectorului Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au reținut un tânăr de 20 de ani, domiciliat în capitală, pentru comiterea unui furt de cvadrociclu, transmite CURENTUL.

Polițiștii au fost alertați în dimineața zilei de 10 aprilie, de către proprietar comunicând că din portbagajul automobilului de model „Toyota Hilux”, i-a fost sustras cvadrociclul. La locul faptei polițiștii au stabilit că individul a pătruns pe teritoriul parcării auto, str. Grigore Vieru, unde prin deteriorarea lacătului de la portbagajul automobilului a sustras bunul, în valoare de 8 000 lei.

Astfel în urma acțiunilor speciale de investigații forțele de ordine au identificat și reținut suspectul, acesta fiind escortat la inspectorat pentru audieri. În urma acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vinovăția, comunicând polițiștilor că bunul sustras l-a vândut unei persoane necunoscute, la un preț simbolic. Este de menționat că tânărul nu este la prima abatere, anterior fiind judecat pentru furt.

În acest context tânărul este cercetat pentru furt, care conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la de la 32 500 lei la 67 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.

La moment ofițerii de investigație întreprind măsuri pentru stabilirea locului aflării bunului sustras.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților