[ X ]
Un tânăr a sustras 7 mii lire sterline și 3 mii euro dintr-o locuință și i-a ascuns în podul casei sale
12 Februarie

După ce a sustras dintr-o locuință 7 000 de lire sterline și 3 000 de euro, i-a ascuns în podul casei crezând că nu va fi prins. Cazul a avut loc la 10 februarie, polițiștii fiind alertați de proprietar. Bărbatul a comunicat că, la aceeași dată, în jurul orei 22.00, revenind acasă din ospeție, a observat urme de pătrundere în casă prin geam, iar din casă i-au fost sustrase mijloace financiare, transmite CURENTUL.

În urma acțiunilor speciale de investigații întreprinse de către polițiștii din Telenești, suspectul a fost identificat. Acesta este un tânăr de 26 de ani, originar din satul Brînzenii Vechi, raionul Telenești.

La fața locului, polițiștii au stabilit că suspectul a pătruns în casă prin forțarea geamului, de unde a sustras bani în sumă de 7 000 lire sterline și 3 000 de euro.

Banii ulterior, au fost depistați de către polițiști, ascunși în podul casei bănuitului. În cadrul audierilor, suspectul și-a recunoscut vina.

Aceasta este la prima abatere de la lege și este cercetat în stare de libertate pentru furt, având obligația de a se prezenta la organul de urmărire penală.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt în proporții mari, care, conform legislaţiei în vigoare, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților