Un pasager de pe ruta Republica Moldova – Italia ar fi încercat să corupă un polițist de frontieră din cadrul SPF Cahul, după ce asupra sa au fost depistate un permis de conducere și trei cărți de identitate românești cu semne de falsificare, transmite CURENTUL.
Ca să scape de răspundere, bărbatul i-ar fi propus angajatului PF 500 de euro.
Incidentul a avut loc în după amiaza zilei de ieri, 18 februarie curent, în jurul orei 15:40, iar câteva minute mai târziu, unitatea de garda a Direcției generale teritoriale Sud a CNA a recepționat denunțul polițistului cu privire la tentativa de corupere.
Fiind audiat, tânărul a comunicat că actele i-ar fi fost înmânate în orașul Cantemir, pentru a le transmite unei persoane, când va ajunge în România, iar despre faptul că acestea ar fi false nu cunoaște nimic. Ofițerii CNA au deschis o anchetă pe marginea tentativei de corupere a ofițerului de investigații al PF. În prezent, tânărul se află în izolator, urmând să fie cercetat pentru corupere activă.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare sau amendă penală.
Cristina Pendea