[ X ]
Un tânăr a denunțat la CNA un angajat al unei școli auto din Capitală
8 Aprilie

Angajatul unei şcoli auto din capitală a ajuns pe mâna ofiţerilor CNA şi procurorilor, după ce a fost denunţat de un tânăr. Acesta s-a plâns că a dat 500 de euro unui intermediar care i-ar fi promis să-l ajute să obţină permisul de conducere, fără dificultăţi, transmite CURENTUL.

Potrivit datelor anchetei, angajatul şcolii auto i-ar fi spus denunţătorului că ar avea influenţă asupra membrilor comisiei din cadrul Direcției de Calificare a Conducătorilor Auto a Agenției Servicii Publice şi că i-ar putea convinge să aprecieze pozitiv susținerea examenului practic pentru obținerea permisului de conducere de categoria „B”. Deşi transmiterea banilor s-a întâmplat la sfârşitul anului 2020, bănuitul nu şi-ar mai fi onorat înţelegerea, fapt pentru care a fost denunţat la CNA.

În baza denunţului, CNA a deschis un dosar penal, efectuând cercetări pe marginea cazului. Azi-dimineaţă, suspectul a fost reţinut în timp ce i-a restituit denunţătorului suma primită. Acum, acesta este reţinut pentru 72 de ore şi riscă puşcărie sau amendă penală în cazul în care va fi găsit vinovat.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților