Directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a participat la semnarea memorandumurilor „Green Lanes” la Bruxelles
18 Decembrie

Directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie a participat, la invitația Direcției Generale pentru Extindere și Vecinătate Estică (DG ENEST) a Comisiei Europene, Secretariatului Acordului Central European de Comerț Liber (CEFTA) și ai Comunității Transporturilor, la ceremonia oficială de semnare a Memorandumurilor de Înțelegere privind schimbul electronic de date, organizată la sediul Comisiei Europene, în cadrul inițiativei „Green Lanes”.

La eveniment au participat directorii administrațiilor vamale din Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia de Nord, Italia și Serbia, reprezentanți ai Direcției Generale Impozitare și Uniune Vamală (DG TAXUD) și ai altor instituții europene relevante, consolidând astfel un cadru de cooperare regională și europeană în domeniul vamal.

Evenimentul, desfășurat în prezența Comisarului european pentru extindere, Marta Kos, constituie un rezultat-cheie al Summitului UE–Balcanii de Vest, având ca obiectiv facilitarea fluxurilor comerciale, consolidarea cooperării transfrontaliere și dezvoltarea schimbului electronic securizat de date între administrațiile vamale.

Cu acest prilej, directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a semnat Memorandumul de Înțelegere cu Agenția Vămilor și Monopolului a Republicii Italiene, document care va contribui la consolidarea cooperării vamale bilaterale, intensificarea schimbului de informații și bune practici, precum și la susținerea proceselor de modernizare instituțională, digitalizare și aliniere a autorității vamale la standardele și practicile Uniunii Europene.

În cadrul discuțiilor, directorul Serviciului Vamal a subliniat importanța inițiativei „Green Lanes” ca instrument strategic pentru eficientizarea fluxurilor comerciale, consolidarea încrederii între administrațiile vamale și promovarea schimbului rapid și securizat de date, reiterând angajamentul Republicii Moldova de a coopera cu partenerii europeni în vederea implementării soluțiilor digitale moderne.

Agenda vizitei directorului Serviciului Vamal mai prevede o serie de întrevederi cu parteneri europeni, urmărind drept scop consolidarea cooperării vamale și alinierea Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene pe dimensiunea vamală.

Inapoi la arhiva noutaților