Un senator francez va monitoriza Republica Moldova și va fi cel de-al doilea co-raportor la Adunarea Parlamentară a Comisiei Europene. Este vorba de Maryvonne Blondin, care va deține această funcție pentru următorii 5 ani, transmite CURENTUL.
Decizia a fost luată de Comisia de Monitorizare a APCE ce s-a întrunit într-o ședință de lucru la Paris, după ce, în sesiunea din această vară, primul co-raportor pentru Republica Moldova a fost numit Egidius Vareikis.
Potrivit unui anunț făcut de Președintele Grupului PPE, Valeriu Ghilețchi, care este membru al APCE, ambii oficiali urmează să efectueze o vizită de lucru la Chișinău.
„Am transmis felicitări doamnei Blondin pentru funcția asumată și am lansat cu această ocazie invitația de a vizita Republica Moldova în timpul apropiat. Sunt convins că domnia sa va avea o misiune de succes, ca și predecesoarea sa, dna Durrieu”, a declarat Valeriu Ghilețchi.
Cristina Parfeni