Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare a încălcării regimului juridic al declarării averii și intereselor personale în privința unui procuror-șef. În procedura de control, a fost depistată diferență substanțială în mărime de peste 265 de mii de lei, care are un caracter nejustificat, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă al ANI, această avere a fost identificată pentru perioada 2016-2021, pentru care inspectorul de integritate a analizat toate operațiunile subiectului cu privire la cheltuieli, venituri, informațiile indicate în declarațiile de avere și interese personale, pe care le-a depus pe portalul public. Astfel, s-a stabilit diferența între averea dobândită și veniturile obținute, până la data de 07 august 2021, în mărime de peste 265 de mii de lei.
Pe cauza dată, ANI va transmite o cerere în instanța de judecată competentă spre examinare în vederea încasării în folosul statului a valorii diferenței substanțiale sau a confiscării acesteia.
De menționat că, subiectul are dreptul de a contesta actul de constatare, care la moment nu este definitiv.