Procuratura Anticorupție anunță finisarea examinării în prima instanță a cauzei penale de învinuire a procurorului din Procuratura raionului Ocnița de comiterea falsului în acte publice, transmite CURENTUL.
Mai exact, procurorul a semnat documente din numele învinuitului și avocaților acestuia, după care a remis cauzele penale în instanța de judecată. Așa cum acesta și-a recunoscut vinovăția pe deplin și a solicitat examinarea cauzei în procedura specială prevăzută de lege, Judecătoria Edineț cu sediul în orașul Ocnița l-a condamnat pentru cumul de infracțiuni și i-a stabilit o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 70 000 lei. Mai mult, acesta a fost lipsit de dreptul de a deține funcții publice pe un termen de 7 ani. De asemenea, instanța l-a obligat să achite cheltuieli de judecată în sumă de 5 460 lei.
Cristina Parfeni