Consiliului Național al Partidului Mișcarea Acțiunea Europeană (MAE) convoacă Congresul extraordinar al partidului, transmite CURENTUL.
„Mișcarea Acțiunea Europeană iese la luptă și îi cheamă pe cetățeni să fie alături. Vrem să nu mai fie hoți la putere, indiferent de partidul în care se află. Nu mai vrem să se schimbe „hoții lor, cu hoții noștri”. Vrem ca toți cei care au subminat economia și toți cei care au furat poporul și au comis crime economice să primească cele mai grele pedepse, până la închisoarea pe viață. Orice faptă de corupție să fie pedepsită, fără excepție”, se spune în comunicat.
Potrivit lor, MAE are ca scop integrarea Basarabiei în spațiul securității din familia euro-atlantică.
„Aceasta se poate realiza doar prin Unirea cu România. Având în vedere situația social-politică actuală, absența partidelor unioniste în Legislativ, proliferarea mesajelor antinaționale și contestarea adevărurilor istorice în arcul guvernamental, precum și necesitatea consolidării forțelor autentice de dreapta, Consiliului Național al Partidului Mișcarea Acțiunea Europeană a decis convocarea Congresului extraordinar al partidului pentru data de 21 iulie 2019. Evenimentul se va desfășura duminică, 21 iulie, începând cu orele 11.00 în Sala Roșie a Centrului „Summit Events”. În cadrul Congresului delegații vor pune în discuție evoluția de mai departe a Partidului, modificarea sau adoptarea unui nou Statut, alegerea Președintelui Partidului, alegerea altor organe de conducere. În cadrul aceluiași eveniment va fi discutată strategia și programul politic al partidului”, se mai spune în comunicat.
De menționat că, MAE și-a desfășurat Congresul V Extraordinar în 13 martie 2011, atunci s-a decis autodizolvarea formaţiunii şi fuzionarea cu Partidul Liberal, ulterior – această decizie nu a fost înregistrată la Ministerul Justiției.
Cristina Parfeni