[ X ]
Un partid care nu a participat la alegeri face o recomandare Blocului ACUM, în privința creării unei coaliții
5 Martie

Partidul Unității Naționale (PUN) a luat act de rezultatul alegerilor din 24 februarie anul curent, de recunoașterea acestora de către organismele internaționale, precum și de către partenerii strategici ai Republicii Moldova – România și Statele Unite ale Americii, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, PUN consideră că rezultatul alegerilor, în contextul votului mixt și al condițiilor social administrative, este o victorie la limită împotriva forțelor pro-ruse și un semnal dat de alegători pentru relansarea procesului  de apropiere de Uniunea Europeană.

„Partidul Unității Naționale consideră că decizia de participare sau neparticipare la guvernare a partidelor declarat pro-europene – PAS, PPDA și a membrilor societății civile – le aparține în exclusivitate. Cu toate acestea, luând în calcul pericolelor la care este expusă Republica Moldova, Partidul Unități Naționale recomanda formațiunilor politice din blocul ACUM ca, înainte de luarea unor decizii privind participarea sau neparticiparea la crearea unei alianțe de guvernare, indiferent de forma ei, să solicite medierea sau măcar să poarte discuții cu partenerii strategici ai Republicii Moldova – România și Statele Unite ale Americii. Partidul Unității Naționale consideră că România împreună cu SUA au jucat un rol important în dezvoltarea Republicii Moldova, în semnarea acordului de asociere la Uniunea Europeană și pot furniza expertiza necesară”, se spune în comunicat.

Amintim că, PUN nu a participat în alegeri, dar și-a exprimat susținerea pentru Blocul ACUM.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților