[ X ]
Un nou proiect finanțat de Banca Mondială dedicat învățământului superior
17 Februarie

Reprezentanţii Guvernului Republicii Moldova au negociat proiectul Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (IDA) în vederea realizării proiectului „Învățământul Superior în Moldova”, transmite CURENTUL.

Obiectivul de dezvoltare al proiectului presupune stabilirea unui cadru pentru îmbunătățirea și monitorizarea calității, precum și îmbunătățirea relevanței pe piața forței de muncă a învățământului superior în Republica Moldova.

Domeniile strategice ale proiectului vor fi programele cu profil pedagogic, inginerie, tehnologii informaționale, medicină. Proiectul își propune să unifice sistemul e-admitere, să certifice cadrul național al calificărilor, să crească numărul de programe cu acreditare națională și internațională, să identifice și aprobe un mecanism de finanțare în învățământul superior, să crească numărul de parteneriate dintre universitățile publice și agenții economici.

Proiectul propus va avea o perioadă de implementare de cinci ani (2020-2025), structurat în trei componente: I) îmbunătățirea mecanismelor de asigurare a calităţii; II) îmbunătățirea orientării spre piața muncii prin investiţii specifice; III) managementul proiectului, şi va fi finanţat din resursele de credit ale Asociației Internaționale pentru Dezvoltare (AID) în valoare de 35,7 mil. EUR (39,4 mil. dolari SUA). Conceptul Proiectului prevede intervenții sistemice în domeniile îmbunătățirii calității, finanțării și managementului învățământului superior, precum și un program specific a fi implementat în instituțiile de învățământ superior și colegiile pedagogice selectate în vederea abordării unora dintre cele mai urgente necesități în materie de orientare spre piața muncii.

Resursele financiare vor fi utilizate pentru modernizarea și îmbunătățirea calității învățământului superior din țara noastră în concordanță cu necesitățile actuale și cele de perspectivă ale pieței muncii la nivel național și internațional. Astfel, proiectul îşi propune racordarea sistemului de învăţământ superior la cerinţele pieţei forţei de muncă, precum şi crearea unor mecanisme în vederea sporirii șanselor de angajare ale absolvenților instituţiilor de învăţământ superior.

Beneficiarii proiectului vor fi instituţiile de învăţământ superior publice și colegiile pedagogice din Republica Moldova, iar implementator – Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Pentru a putea avansa cu procedurile necesare pentru semnarea Acordului de Finanţare, proiectul urmează a fi aprobat la şedinţa Consiliului Executiv al Băncii Mondiale din martie 2020.

Precizăm că, Proiectul „Învățământul Superior în Moldova” este inclus în Legea bugetului de stat pentru anul 2020. Negocierile asupra proiectului Acordului de Finanţare în cauză, au fost lansate în conformitate cu Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 1444-VIII din 30 ianuarie 2020.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților